Interviu peste Timp

Intrebarile lui Cosmin in raspunsurile mele peste timp (2011), dupa ce el a plecat. Multumesc R.

 C: Ascult povestea ta! Cum începe?
Povestea mea sunt eu, uita-te atent la mine, inchide-ti ochii ca sa ma vezi intreaga si povestea mea va curge precum un piriu de munte prin venele tale. Povestea mea sunt Eu si Tu si Lumea laolalta.

Sunteţi mulţumit de alegerile pe care le-aţi făcut în viaţă?
Tot ce mi-a adus viata probabil ca era al meu, nu as putea sa regret ceva pentru ca ar insemna ca ma regret pe mine insami. Iar pe mine insami nu pot decit sa ma iubesc.

Care este firul nevăzut care v-a susţinut ca om?
Un fir esential care m-a legat, intr-adevar nevazut, de lumea intreaga, de univers, de Dumnezeu, de toti oamenii, de iubire ... increderea ca tot ce mi se da e al meu si daca e acolo inseamna ca trebuie sa fie acolo. increderea in iubire dincolo de toate ...

Totul este deşertăciune şi vânare de vânt, spune Ecclesiastul. Aţi simţit vreodată mai acut asta?De multe ori, dar viata este o calatorie, uneori e furtuna, alteori senin ... tot ce poti face este sa mergi mai departe.

Din epistola a doua către Timotei a sfântului apostol Pavel: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii, şi al dragostei, şi al înţelepciunii”. De ce atunci, religiile propovăduiesc frica de Dumnezeu, şi nu dragostea de Dumnezeu, ca piedică împotriva păcătuirii?

Pentru ca de fapt ele nu mai au nici o legatura cu acel Dumnezeu care se afla in noi toti. Cei care au indraznit sa spuna „Dumnezeu sunt Eu” au trebuit sa moara. Si doar acestia sunt, probabil, cei Fericiti. In vreme ce cei care nu il gasesc pe Dumnezeu in ei se simt mutilati.

 Aţi reuşit să iertaţi până la capăt?
Nu intotdeauna, uneori am putut, alteori nu - si iertarea este o calatorie.

După ce se cunosc oamenii-sfinţi? I-aţi întâlnit, au nume pământean?
Dupa lumina pe care o emana. Ii simti de departe, le auzi cintecul, le simti mirosul, le patrunzi bataia aripilor. Uneori au forma de copii, alteori de femei sau barbati, uneori sunt tineri alteori batrini. Alteori nu au deloc forma. Sunt peste tot, trebuie doar sa inchizi ochii si ii vezi.

Ce carte n-ar avea voie să rămână necitită înainte de plecarea cea fără de întoarcere? Intuiesc răspunsul dvs şi de aceea v-aş ruga să îmi spuneţi care ar fi ultimele două cărţi.
Cartea Tibetana a Mortilor (Bardo Thodol)
Calatoria Ultima. Dincolo de frontierele mortii. (Stanislav Grof)

Cum poţi şti dacă te-ai împlinit aici, pe Pământ?
Greu de spus, cred ca vei sti doar atunci cind pleci. Probabil ca sunt elemente esentiale inainte de plecare – cit de impacat esti cu tine insuti, cit de impacat esti cu cei dragi si cu lumea, cit de usoara si lina e plecarea ... poate cu cit esti mai implinit si impacat, cu atit plecarea este doar o tranzitie, stii ca nu e sfirsitul, ci doar o etapa. Nu mai este o zbatere si o lupta, ci doar parte din aceeasi calatorie a vietii. Pentru ca si moartea este o parte a vietii.

Mai e loc pentru îngeri în lumea asta?
E plina lumea de ei, numai putini ii vad insa

Cum te împaci cu imprevizibilul?
Incerc sa fiu prietena cu el.

Viaţa e ca o portocală, moale pe dinăuntru – îl citez pe colegul meu de Cărtureşti, Marius Parghel. De acord sau împotrivă?
Viata este orice vrei tu sa fie, daca vrei o portocala moale, atunci asta este.

 De ce e frumoasă piatra de râu?
Pentru ca este. Si atit. Si pentru ca e prietena si cu riul, si cu soarele, si cu pestele, si cu omul care e linga ea.

Cum poţi refuncţionaliza o viaţă abandonată?
Traind abandonul in toata plenitudinea lui, si atunci poate drumurile se vor deschide din nou.

Un semn de carte are rostul ăsta, de a-ţi arăta unde te-ai oprit, unde te afli. După acelaşi principiu te însemnează şi viaţa?
In viata cred ca nu ne oprim niciodata, nu e nevoie de semne de viata ca sa stii unde te afli sau unde te-ai oprit. Chiar daca ele exista, nu te poti opri niciodata ca sa te intorci la ele, curgi in continuare ... devin niste semne curgatoare.

Dacă până la urmă viaţa e o probă de viteză şi nu una de maraton, de rezistenţă?
Viata doar este, nu o vad ca pe o proba. Viteza sau rezistenta se impletesc laolalta cu mersul agale, uneori, popasul, alteori. Le ai pe toate in diverse momente ale vietii.

Ce-ţi place mai mult: răsăritul sau apusul?
Rasaritul cred, dar unde incepe unul si unde se termina celalalt? Nu sunt acelasi lucru.

Dacă Pământul s-ar plictisi să se mai învârtă, i s-ar putea reproşa ceva?
Nu cred, nu poti decit sa ii multumesti ca ti-a fost ...

Întrebarea copilului: unde se află Dumnezeu?
Cum unde, aici la mine in inima. Si la tine. Si la oricine altcineva.

Mie-mi place foarte mult cuvântul mulţumesc. Aveţi un cuvânt pe care îl înţelegeţi altfel decât ceilalţi?
Mai degraba o expresie, ca tot vorbeam de calatoria vietii in care uneori ai furtuna – expresia mea este „o sa fie bine, draga mea”. Un fel de mingiiere tandra atunci cind doare rau.

Când închideţi ochii, vedeţi întunericul sau vi-l imaginaţi?
Cind inchid ochii vad doar Lumina, intunericul e si el acolo ca sa imi arate lumina.

Ce-l desparte pe un om de condiţia de zeu?
Nimic

Ne privim de-a lungul vieţii în diferite oglinzi. Cum ne dăm seama dacă sunt strâmbe?
Nu cred in oglinzi strimbe. Daca ma vad strimb, nu e oglinda strimba ci eu sunt asa in acel moment.

Între text şi imagine, pe care mizezi mai mult?
Sunt o fiinta vizuala, la mine si textul e o imagine.

Unde ţi-ar plăcea să ajungi, dar momentan e imposibil?
Fizic, intr-un trib de samani sau in Tibet. Spiritual, acolo unde Constiinta e UNA cu Dumnezeu.

Ce însemnă pentru tine capătul lumii?
Disparitia iubirii.

Cum v-ar plăcea să fiţi cunoscut, sub ce descrieri?
Fata aia draguta, linga care iti face tare bine sa stai.

Pictura poate fi privită ca o exorcizare a gândului?
Pictura este o instanta a Fiintei, o reprezentare a Lumii la un anumit moment, o mandala a sufletului.

Te urci pe acoperişuri sau cobori în subteran? Care din cele două perspective ţi se potriveşte mai bine?
Ambele, uneori am nevoie de inaltimi, alteori de adincimi. Pe inaltimi invat sa zbor, in adincimi invat sa fiu in lumea asta.

Ce înseamnă pentru tine „a te consacra”?
Nu este un verb despre care sa spun ca imi place, dar cred ca m-am consacrat unor actiuni sau oameni. Iar atunci cind o fac ma ghideaza o nevoie de a face si a da bine celor din jur.

Ce tip de lumină îţi place?
Lumina clara care izvoraste din iubire.

În spatele vizualului de întâlnire (primul contact) stă şi un alt tip de vizual?
In ceea ce ma priveste cel „energetic” – sa ii spunem, simt ce contin oamenii, ce emana, care e lumina lor, care sunt trairile lor ...

Sunt oameni care nu pot privi direct scene dure de viaţă (accidente, catastrofe etc), dar prin obiectivul aparatului de fotografiat pot să le surprindă. Te numeri printre ei?
Suferinta, durerea ma atrag ... pentru ca le stiu atit de bine. Ma duc spre ele si spre oamenii din ele, crezind undeva in sufletul meu ca pot alina, pot da bine.

Modul de operare - Atentie Pericol. Se initiaza procedura "Control"

ceva din ce se intimpla in ultima vreme la nivel individual - si tind sa cred ca si la nivel colectiv - tine de aducerea in constienta a unor patternuri vechi, teme nevindecate si intelegerea lor dintr-o alta perspectiva.

eu personal ma simt intr-un moment in care parca inteleg procese si trasee care se activeaza automat in minte in circumstante specifice. adica exista un trigger emotional, o situatie specifica din viata mea care ma arunca in mod automat intr-un mod anume de operare. modul meu de operare - asa cum il numesc si in titlu - este "atentie pericol. se initiaza procedura Control". ceva din istoria mea personala, anumite evenimente care m-au dus pe margine si m-au facut sa ma simt neputincioasa si in pericol de anihilare au dezvoltat o instanta - pe care o numesc "supravietuitorul". atunci, de mult, ca sa pot merge mai departe am crescut si hranit aceasta mica dar mare instanta interioara care se auto-declanseaza cind survin evenimente similare cu cele care l-au nascut. temele mele sunt pe zona respingere - tradare - abuz. probabil ca fiecare individ in experienta lui din viata asta sau dincolo de viata asta are astfel de zone vulnerabile, aduse la experimentare, care declanseaza diverse tipuri de moduri de operare.

modul asta de operare se transforma in ceea ce as putea sa numesc "povestea". astfel viata noastra este caracterizata de o poveste anume - un fel de fir rosu - care caracterizeaza experientele noastre, relatiile cu ceilalti, emotiile si trairile, dar si ce atragem intr-un fel de neinteles in viata noastra.

povestea se scrie si re-scrie la nesfirsit, la diverse virste, in relatie cu oameni diferiti, in circumstante variate - si niciodata nu intelegi de ce ti se intimpla ceea ce ti se intimpla. ceva din interior iti da semnale de alarma ca ceva parca seamana, de parca ai trai aceeasi zi la nesfirsit sau ceea ce primesti din exterior e cumva acelasi de fiecare data. dar alunecat complet in poveste nu ai distanta potrivita sa vezi povestea. povestea te traieste pe tine iar si iar si iar.

revenind la mine, viata mea s-a derulat pe zona "respingere - tradare - abuz" si in fiecare situatie in care am fost respinsa sau tradata sau abuzata (vorbim aici de evenimente mici care pot doar avea o esenta, un iz din toate astea, nu neaparat de evenimente majore) ... am facut acelasi lucru. de fiecare data. nu m-am lasat sa simt si sa traiesc cu adevarat durerea si furia. erau prea mari, le re-creau pe alea initiale, care daca s-ar fi activat as fi fost in pericol de moarte cu adevarat. si desi la un anumit nivel durerea si furia se intimplau in fiinta mea, modul de operare le anula, le dadea dismiss din start. deci ma simteam respinsa - tradata - abuzata pentru ca "nu eram suficient de buna" si pentru "ca meritam sa mi se intimple toate astea. eu eram vinovata". iar modul de operare se activa automat "atentie pericol!" - intra pe procedura "Control". iar procedura asta insemna in primul rind inchidere "nu mai las nimic si pe nimeni inauntru", comunicarea si relationarea se intimplau de dupa ziduri groase de protectie. procedura a fost updata de-a lungul timpului, noi versiuni au fost implementate, din ce in ce mai sofisticate si mai abile "nu am nevoie de nimeni si nimic. de fapt, nici nu conteaza ce e in exterior, ce imi vine de afara, ce imi spun / fac altii. singura ma descurc mult mai bine, asa pot deveni si mai buna si mai puternica. tot ceea ce mi se intimpla doar ca sa fiu si mai buna si mai puternica ..."

intr-un anume fel eu de fapt nu am acceptat realitatea asa cum era ea, daca realitatea aia imi era neconvenabila (pentru ca ma ducea in zonele mele vulnerabile) era inacceptabila si atunci intr-o incercare disperata de protectie o negam si incercam sa o manipulez. ca un adevarat maestru am ajuns la niste performante incredibile in ceea ce ma priveste, puteam modifica realitati subtile sau dense ... prinsa in povestea mea am crescut si hranit o instanta interioara de o putere incredibila.

... ceva din viata mea din ultimul timp a zguduit temeinic toata aceasta creatie, intimplari si evenimente de o putere din ce in ce mai mare navaleau peste mine ... pina la un moment dat, printr-un exercitiu miraculos, am iesit din poveste si am putut sa o observ asa cum era ea cu adevarat. am iesit sau am fost aruncata - nu mi-e inca clar. cert este ca o noua instanta s-a nascut, o sa o numesc "observatorul" - retrasa fiind din poveste am putut observa firele care se teseau, sursa ce o nascuse si o facea sa se nasca din nou si din nou, dar si modul de operare care intra in aplicare la nesfirsit ... si initial am simtit ca mor pe bune, totul dar absolut totul se zguduia din temelii, simteam ca ma sufoc, ca ma prabusesc ... ca mor! ... apoi m-au busit plinsul si risul in acelasi timp.

inca alunec in poveste, adesea, nu e ca si cum dispare cu totul. ramine acolo ca o amprenta de nedesfacut. ceea ce se intimpla este ca instanta asta sanatoasa care s-a nascut - observatorul - se activeaza instantaneu si simt "e doar o poveste. e doar o poveste". ma las sa alunec in ea si pot iesi din ea pentru ca e povestea mea, nu eu sunt a ei ...

femeia mongola

... prima oara am vazut-o acum 3 saptamini. mi se intimpla adesea sa simt o anumita vibratie in preajma unor oameni - nu stiu de ce, nu am stat niciodata sa investighez in profunzime ce ma leaga de ei. ceea ce simt este o recunoastere, o regasire cu oamenii aia pe care ii "simt" intr-un anume fel, greu de descris in cuvinte - intr-un anume fel comunic cu ei la un nivel foarte diferit. parca se deschide un palier de comunicare care nu are nici o legatura cu ceea ce stiu in mod normal despre comunicare. si nu mi s-a intimplat numai cu oameni, ci si cu anumite animale. se naste o vibratie si o energie specifice, in prezenta si in intilnirea fiintelor noastre se deschid porti ...

ca sa revin, eram in mall intr-un weekend, mincam de prinz cu T in food court cind am simtit vibratia. ok, mi-am spus "cineva cunoscut pe aici". si am inceput sa scanez multimea de oameni care lua prinzul in imensul food court din mall. atunci am vazut-o ... o femeie mititica, cu trasaturi mongoloide, era la masa si minca ceva dintr-o caserola. instantaneu am avut contact vizual, pret de citeva secunde ne-am pierdut una in ochii celeilalte. a urmat o "conversatie" fara de vorbe in care mi-au venit flashuri de imagini, cuvinte si trairi. m-am reconectat la citeva viziuni pe care le-am avut in kazakstan ... ceva din locul ala ne era comun amindurora. am simtit o iubire imensa interior fata de fiinta aia, o apropiere de nedescris.

in mall-ul asta in care am intilnit-o pe "femeia mongola" merg zilnic - aici lucrez, aici maninc aproape in fiecare zi la prinz, aici vin la cumparaturi ... etc. in 3 saptamini am vazut-o de 3 ori, de fiecare data i-am simtit prezenta inainte sa o vad, dupa ce am simtit-o doar am cautat-o si am gasit-o ... parca aterizata din alta lume, o figura care nu se potrivea in timpul si locul asta.

marti saptamina asta am iesit singura la masa si am gasit-o a 4-a oara, mi-am luat mincarea si m-am asezat linga ea. ochi in ochi cu ea pina am ajuns la masa ei imi spuneam " hai sa vedem ce are sa imi spuna femeia asta ..."

"buna ziua. v-am mai vazut pe aici si am venit sa va salut". mi-a zimbit cu blindete. "da, am mai venit uneori pe aici". "ce mai faceti?" o intreb eu. "bine, zimbeste ea, sa iti spun povestea mea ..." si mi-a spus-o pret de 30 minute. si tot ce mi-a spus era pentru mine - inca ma atinge foarte tare tot ce am primit. fata in fata cu femeia asta necunoscuta si atit de apropiata am plins si m-am bucurat, deopotriva, pentru ca uitindu-ma in ochii ei, conectindu-ma la fiinta ei toata ma vedeam si ma gaseam pe mine. ea era eu si eu ea. intr-un fel greu de explicat m-am intilnit cu mine ... intr-o alta realitate, posibilitate, instanta, timp si spatiu. o femeie mititica la 55 ani, singura pe lume, fara de nimeni aproape, fara casa caci a pierdut-o in circumstante ciudate, care ingrijeste batrini, care nu a mai avut nici un barbat de foarte multi ani pentru ca "a avut grija de ea", care si-a facut toate analizele gratuite acum un an sau doi si i s-a spus "ca are un uter superb ca de domnisoara", care asteapta sa se intoarca in italia si sa ingrijeasca acolo batrini pentru ca aici si-a pierdut casa si doarme pe unde apuca si chiar daca ingrijeste batrini nu are suficienti bani ... o femeie care la 55 ani arata si se simtea ca o fetita, timida, cu un zimbet frumos pe chip si o blindete calda.

30 minute pentru a spune o poveste de viata, dar fara de timp de trairi, emotii, intimplari, iubiri, bucurii, tristeti, dureri ...

multumesc!

despre povesti

odata cu trairile, simtirile .. flash-urile vizuale in stare de constiinta extinsa, uneori apar si intelesuri.

intelesul acestei perioade pentru mine:
"orice poveste trebuie traita 100% pentru a putea fi dizolvata / vindecata / transformata"

respingerea / tradarea .... orice ... trebuie traite 100% ca sa le poti vindeca. si nu e nimeni vinovat, ceilalti sunt doar suflete cu care rezonam si cu care ne "cuplam" pe un palier al vibratiei comune. si ei au povestea lor care serveste povestii noastre asa cum povestea noastra sustine povestea lor. intr-un joc nebun si caraghios al vietii asteia. venim uitind si uitind ne transformam la infinit. in mii si mii de experiente, trairi, emotii, povesti. viata si vieti.

orice poveste pe care ne-o alegem ca experienta in viata asta ne suge, ne orbeste. devenim una cu povestea. povestea ne traieste pe noi, nu noi pe ea. uneori - in momente de claritate observam parca cu o instanta din noi - pe care as numi-o "observatorul" - cum functioneaza mintea. cum tot ceea ce traim, tot ceea ce spun altii despre noi, tot ceea ce spunem noi despre altii sau despre noi este doar o poveste. doar o poveste. dincolo de ea nu e nimic. doar un pas mic de faci in afara povestii, devine doar o poveste. o poveste frumoasa uneori. dureroasa alteori. de iubire sau de ura. de bucurie sau tristete. de pierdere sau de gasire. in afara povestii, toate astea nu sunt nimic, doar sunt ...

si daca ...

mi-ar lua ani de zile sa spun adio? si daca ar fi chiar o viata ...? si daca o eternitate ? si daca nu as putea?

printre frinturi de vise, zile, amintiri, povesti, nopti, doruri si intimplari ... chiar vieti intregi invat ca de fapt nimic nu se termina si nimic nu incepe. totul e deja aici. tot ce cred ca a inceput e inceput deja. si tot ce cred ca se termina e terminat deja.

si atunci inceputul si sfirsitul nu mai sunt intrerupte, nu sunt inghetate in semne de punctuatie precum PUNCT. de un "adio" care incheie, caci in "adio" lumea si viata se sfirsesc.

dar oare se sfirsesc vreodata?
si daca doar curg? daca curg neintrerupt? doar curg... si daca doar sunt. fara adio. fara nimic. doar curgere.

iar asta imi aminteste de un cintec drag

the river is flowing
the river is flowing and growing
the river is flowing down to the sea

mother earth carry me
as a child that i'll always be
mother earth carry me down to the sea

Subtil vs Dens (sau cum vad eu Creatia)

undeva, niciunde, intr-un spatiu al nimanui si al tuturor traiesc niste Fiinte care apar ca niste scintei luminoase intr-o forma ca de X. in centrul acestui "undeva" e o lumina alba, laptoasa, subtire si rafinata, usoara, nici calda nici rece, nici bine nici rau, nici sus nici jos - spre exterior culoarea se schimba, prinde greutate si devine densa, din alb in alb murdar, apoi in gri deschis, gri inchis - pina la negru. Pe exteriorul acestui "undeva" - un tarim fara de forma, fara de loc sau timp, fara de sus sau jos - ca un fel de galaxie in spatiu - sunt niste virtejuri prin care se poate cobori in si mai dens, in lumi tari si grele. Scinteile usoare precum aerul si lumina se arunca aici prin virtejurile ce leaga "undeva" de lumile dense (ca Alice in Wonderland), prind forma de oameni, coboara in lumi precum pamintul. aici pot mirosi iarba, pot trai bucuria, pot simti durerea, aici se nasc si mor, aici creaza vieti si povesti, mii de povesti, mii de intilniri, de alti oameni - scintei si ei.

anumiti oameni ramin si subtili si densi, ei isi amintesc.
anumite locuri sunt si subtile si dense, acolo se intimpla miracole.

aici si acolo e doar undeva. undeva in vis. in visul nostru al tuturor. viata dupa viata. poveste dupa poveste. mii de vieti cu mii de povesti. intoarcere la subtil, coborire in dens. experienta si experimentare.

aici si acolo, doar undeva, nu exista nici un dumnezeu, pentru ca scinteia - omul - usorul si greul - subtilul si densul - eu - noi toti in mii si mii de povesti si experiente suntem doar energie. energia a tot ceea ce este. in expresii infinite.

eu sunt undeva. iar undeva sunt eu. eu sunt nimic. si eu sunt tot. ceea ce este.

(experienta Creatiei - calatorie respiratie holotropica)

doar liniste ...

traiesc interior de vreo saptamina o foarte blinda si binevenita liniste. e ca si cum mi-am descoperit fundul fiintei, care precum fundul oceanului doar este ... este adinc si este liniste. nici intuneric si nici lumina. nici rece si nici cald. nici viata si nici moarte. zabovesc adesea pe valuri crestate de frica, zbucium. ma pierd uneori in portiuni intense de de toate - sus, jos, bine, rau, alb, negru, dumnezei, demoni.
si cu toate acestea - acolo pe fundul oceanului fiintei mele este doar liniste.
cind valurile ma ametesc doar cobor acolo si e ... doar liniste.
cind lumina e prea intensa, intunericul prea greu ... acolo doar este si doar sunt. liniste.