Friday, February 8, 2013

femeia mongola

... prima oara am vazut-o acum 3 saptamini. mi se intimpla adesea sa simt o anumita vibratie in preajma unor oameni - nu stiu de ce, nu am stat niciodata sa investighez in profunzime ce ma leaga de ei. ceea ce simt este o recunoastere, o regasire cu oamenii aia pe care ii "simt" intr-un anume fel, greu de descris in cuvinte - intr-un anume fel comunic cu ei la un nivel foarte diferit. parca se deschide un palier de comunicare care nu are nici o legatura cu ceea ce stiu in mod normal despre comunicare. si nu mi s-a intimplat numai cu oameni, ci si cu anumite animale. se naste o vibratie si o energie specifice, in prezenta si in intilnirea fiintelor noastre se deschid porti ...

ca sa revin, eram in mall intr-un weekend, mincam de prinz cu T in food court cind am simtit vibratia. ok, mi-am spus "cineva cunoscut pe aici". si am inceput sa scanez multimea de oameni care lua prinzul in imensul food court din mall. atunci am vazut-o ... o femeie mititica, cu trasaturi mongoloide, era la masa si minca ceva dintr-o caserola. instantaneu am avut contact vizual, pret de citeva secunde ne-am pierdut una in ochii celeilalte. a urmat o "conversatie" fara de vorbe in care mi-au venit flashuri de imagini, cuvinte si trairi. m-am reconectat la citeva viziuni pe care le-am avut in kazakstan ... ceva din locul ala ne era comun amindurora. am simtit o iubire imensa interior fata de fiinta aia, o apropiere de nedescris.

in mall-ul asta in care am intilnit-o pe "femeia mongola" merg zilnic - aici lucrez, aici maninc aproape in fiecare zi la prinz, aici vin la cumparaturi ... etc. in 3 saptamini am vazut-o de 3 ori, de fiecare data i-am simtit prezenta inainte sa o vad, dupa ce am simtit-o doar am cautat-o si am gasit-o ... parca aterizata din alta lume, o figura care nu se potrivea in timpul si locul asta.

marti saptamina asta am iesit singura la masa si am gasit-o a 4-a oara, mi-am luat mincarea si m-am asezat linga ea. ochi in ochi cu ea pina am ajuns la masa ei imi spuneam " hai sa vedem ce are sa imi spuna femeia asta ..."

"buna ziua. v-am mai vazut pe aici si am venit sa va salut". mi-a zimbit cu blindete. "da, am mai venit uneori pe aici". "ce mai faceti?" o intreb eu. "bine, zimbeste ea, sa iti spun povestea mea ..." si mi-a spus-o pret de 30 minute. si tot ce mi-a spus era pentru mine - inca ma atinge foarte tare tot ce am primit. fata in fata cu femeia asta necunoscuta si atit de apropiata am plins si m-am bucurat, deopotriva, pentru ca uitindu-ma in ochii ei, conectindu-ma la fiinta ei toata ma vedeam si ma gaseam pe mine. ea era eu si eu ea. intr-un fel greu de explicat m-am intilnit cu mine ... intr-o alta realitate, posibilitate, instanta, timp si spatiu. o femeie mititica la 55 ani, singura pe lume, fara de nimeni aproape, fara casa caci a pierdut-o in circumstante ciudate, care ingrijeste batrini, care nu a mai avut nici un barbat de foarte multi ani pentru ca "a avut grija de ea", care si-a facut toate analizele gratuite acum un an sau doi si i s-a spus "ca are un uter superb ca de domnisoara", care asteapta sa se intoarca in italia si sa ingrijeasca acolo batrini pentru ca aici si-a pierdut casa si doarme pe unde apuca si chiar daca ingrijeste batrini nu are suficienti bani ... o femeie care la 55 ani arata si se simtea ca o fetita, timida, cu un zimbet frumos pe chip si o blindete calda.

30 minute pentru a spune o poveste de viata, dar fara de timp de trairi, emotii, intimplari, iubiri, bucurii, tristeti, dureri ...

multumesc!