Interviu peste Timp

Intrebarile lui Cosmin in raspunsurile mele peste timp (2011), dupa ce el a plecat. Multumesc R.

 C: Ascult povestea ta! Cum începe?
Povestea mea sunt eu, uita-te atent la mine, inchide-ti ochii ca sa ma vezi intreaga si povestea mea va curge precum un piriu de munte prin venele tale. Povestea mea sunt Eu si Tu si Lumea laolalta.

Sunteţi mulţumit de alegerile pe care le-aţi făcut în viaţă?
Tot ce mi-a adus viata probabil ca era al meu, nu as putea sa regret ceva pentru ca ar insemna ca ma regret pe mine insami. Iar pe mine insami nu pot decit sa ma iubesc.

Care este firul nevăzut care v-a susţinut ca om?
Un fir esential care m-a legat, intr-adevar nevazut, de lumea intreaga, de univers, de Dumnezeu, de toti oamenii, de iubire ... increderea ca tot ce mi se da e al meu si daca e acolo inseamna ca trebuie sa fie acolo. increderea in iubire dincolo de toate ...

Totul este deşertăciune şi vânare de vânt, spune Ecclesiastul. Aţi simţit vreodată mai acut asta?De multe ori, dar viata este o calatorie, uneori e furtuna, alteori senin ... tot ce poti face este sa mergi mai departe.

Din epistola a doua către Timotei a sfântului apostol Pavel: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii, şi al dragostei, şi al înţelepciunii”. De ce atunci, religiile propovăduiesc frica de Dumnezeu, şi nu dragostea de Dumnezeu, ca piedică împotriva păcătuirii?

Pentru ca de fapt ele nu mai au nici o legatura cu acel Dumnezeu care se afla in noi toti. Cei care au indraznit sa spuna „Dumnezeu sunt Eu” au trebuit sa moara. Si doar acestia sunt, probabil, cei Fericiti. In vreme ce cei care nu il gasesc pe Dumnezeu in ei se simt mutilati.

 Aţi reuşit să iertaţi până la capăt?
Nu intotdeauna, uneori am putut, alteori nu - si iertarea este o calatorie.

După ce se cunosc oamenii-sfinţi? I-aţi întâlnit, au nume pământean?
Dupa lumina pe care o emana. Ii simti de departe, le auzi cintecul, le simti mirosul, le patrunzi bataia aripilor. Uneori au forma de copii, alteori de femei sau barbati, uneori sunt tineri alteori batrini. Alteori nu au deloc forma. Sunt peste tot, trebuie doar sa inchizi ochii si ii vezi.

Ce carte n-ar avea voie să rămână necitită înainte de plecarea cea fără de întoarcere? Intuiesc răspunsul dvs şi de aceea v-aş ruga să îmi spuneţi care ar fi ultimele două cărţi.
Cartea Tibetana a Mortilor (Bardo Thodol)
Calatoria Ultima. Dincolo de frontierele mortii. (Stanislav Grof)

Cum poţi şti dacă te-ai împlinit aici, pe Pământ?
Greu de spus, cred ca vei sti doar atunci cind pleci. Probabil ca sunt elemente esentiale inainte de plecare – cit de impacat esti cu tine insuti, cit de impacat esti cu cei dragi si cu lumea, cit de usoara si lina e plecarea ... poate cu cit esti mai implinit si impacat, cu atit plecarea este doar o tranzitie, stii ca nu e sfirsitul, ci doar o etapa. Nu mai este o zbatere si o lupta, ci doar parte din aceeasi calatorie a vietii. Pentru ca si moartea este o parte a vietii.

Mai e loc pentru îngeri în lumea asta?
E plina lumea de ei, numai putini ii vad insa

Cum te împaci cu imprevizibilul?
Incerc sa fiu prietena cu el.

Viaţa e ca o portocală, moale pe dinăuntru – îl citez pe colegul meu de Cărtureşti, Marius Parghel. De acord sau împotrivă?
Viata este orice vrei tu sa fie, daca vrei o portocala moale, atunci asta este.

 De ce e frumoasă piatra de râu?
Pentru ca este. Si atit. Si pentru ca e prietena si cu riul, si cu soarele, si cu pestele, si cu omul care e linga ea.

Cum poţi refuncţionaliza o viaţă abandonată?
Traind abandonul in toata plenitudinea lui, si atunci poate drumurile se vor deschide din nou.

Un semn de carte are rostul ăsta, de a-ţi arăta unde te-ai oprit, unde te afli. După acelaşi principiu te însemnează şi viaţa?
In viata cred ca nu ne oprim niciodata, nu e nevoie de semne de viata ca sa stii unde te afli sau unde te-ai oprit. Chiar daca ele exista, nu te poti opri niciodata ca sa te intorci la ele, curgi in continuare ... devin niste semne curgatoare.

Dacă până la urmă viaţa e o probă de viteză şi nu una de maraton, de rezistenţă?
Viata doar este, nu o vad ca pe o proba. Viteza sau rezistenta se impletesc laolalta cu mersul agale, uneori, popasul, alteori. Le ai pe toate in diverse momente ale vietii.

Ce-ţi place mai mult: răsăritul sau apusul?
Rasaritul cred, dar unde incepe unul si unde se termina celalalt? Nu sunt acelasi lucru.

Dacă Pământul s-ar plictisi să se mai învârtă, i s-ar putea reproşa ceva?
Nu cred, nu poti decit sa ii multumesti ca ti-a fost ...

Întrebarea copilului: unde se află Dumnezeu?
Cum unde, aici la mine in inima. Si la tine. Si la oricine altcineva.

Mie-mi place foarte mult cuvântul mulţumesc. Aveţi un cuvânt pe care îl înţelegeţi altfel decât ceilalţi?
Mai degraba o expresie, ca tot vorbeam de calatoria vietii in care uneori ai furtuna – expresia mea este „o sa fie bine, draga mea”. Un fel de mingiiere tandra atunci cind doare rau.

Când închideţi ochii, vedeţi întunericul sau vi-l imaginaţi?
Cind inchid ochii vad doar Lumina, intunericul e si el acolo ca sa imi arate lumina.

Ce-l desparte pe un om de condiţia de zeu?
Nimic

Ne privim de-a lungul vieţii în diferite oglinzi. Cum ne dăm seama dacă sunt strâmbe?
Nu cred in oglinzi strimbe. Daca ma vad strimb, nu e oglinda strimba ci eu sunt asa in acel moment.

Între text şi imagine, pe care mizezi mai mult?
Sunt o fiinta vizuala, la mine si textul e o imagine.

Unde ţi-ar plăcea să ajungi, dar momentan e imposibil?
Fizic, intr-un trib de samani sau in Tibet. Spiritual, acolo unde Constiinta e UNA cu Dumnezeu.

Ce însemnă pentru tine capătul lumii?
Disparitia iubirii.

Cum v-ar plăcea să fiţi cunoscut, sub ce descrieri?
Fata aia draguta, linga care iti face tare bine sa stai.

Pictura poate fi privită ca o exorcizare a gândului?
Pictura este o instanta a Fiintei, o reprezentare a Lumii la un anumit moment, o mandala a sufletului.

Te urci pe acoperişuri sau cobori în subteran? Care din cele două perspective ţi se potriveşte mai bine?
Ambele, uneori am nevoie de inaltimi, alteori de adincimi. Pe inaltimi invat sa zbor, in adincimi invat sa fiu in lumea asta.

Ce înseamnă pentru tine „a te consacra”?
Nu este un verb despre care sa spun ca imi place, dar cred ca m-am consacrat unor actiuni sau oameni. Iar atunci cind o fac ma ghideaza o nevoie de a face si a da bine celor din jur.

Ce tip de lumină îţi place?
Lumina clara care izvoraste din iubire.

În spatele vizualului de întâlnire (primul contact) stă şi un alt tip de vizual?
In ceea ce ma priveste cel „energetic” – sa ii spunem, simt ce contin oamenii, ce emana, care e lumina lor, care sunt trairile lor ...

Sunt oameni care nu pot privi direct scene dure de viaţă (accidente, catastrofe etc), dar prin obiectivul aparatului de fotografiat pot să le surprindă. Te numeri printre ei?
Suferinta, durerea ma atrag ... pentru ca le stiu atit de bine. Ma duc spre ele si spre oamenii din ele, crezind undeva in sufletul meu ca pot alina, pot da bine.

Modul de operare - Atentie Pericol. Se initiaza procedura "Control"

ceva din ce se intimpla in ultima vreme la nivel individual - si tind sa cred ca si la nivel colectiv - tine de aducerea in constienta a unor patternuri vechi, teme nevindecate si intelegerea lor dintr-o alta perspectiva.

eu personal ma simt intr-un moment in care parca inteleg procese si trasee care se activeaza automat in minte in circumstante specifice. adica exista un trigger emotional, o situatie specifica din viata mea care ma arunca in mod automat intr-un mod anume de operare. modul meu de operare - asa cum il numesc si in titlu - este "atentie pericol. se initiaza procedura Control". ceva din istoria mea personala, anumite evenimente care m-au dus pe margine si m-au facut sa ma simt neputincioasa si in pericol de anihilare au dezvoltat o instanta - pe care o numesc "supravietuitorul". atunci, de mult, ca sa pot merge mai departe am crescut si hranit aceasta mica dar mare instanta interioara care se auto-declanseaza cind survin evenimente similare cu cele care l-au nascut. temele mele sunt pe zona respingere - tradare - abuz. probabil ca fiecare individ in experienta lui din viata asta sau dincolo de viata asta are astfel de zone vulnerabile, aduse la experimentare, care declanseaza diverse tipuri de moduri de operare.

modul asta de operare se transforma in ceea ce as putea sa numesc "povestea". astfel viata noastra este caracterizata de o poveste anume - un fel de fir rosu - care caracterizeaza experientele noastre, relatiile cu ceilalti, emotiile si trairile, dar si ce atragem intr-un fel de neinteles in viata noastra.

povestea se scrie si re-scrie la nesfirsit, la diverse virste, in relatie cu oameni diferiti, in circumstante variate - si niciodata nu intelegi de ce ti se intimpla ceea ce ti se intimpla. ceva din interior iti da semnale de alarma ca ceva parca seamana, de parca ai trai aceeasi zi la nesfirsit sau ceea ce primesti din exterior e cumva acelasi de fiecare data. dar alunecat complet in poveste nu ai distanta potrivita sa vezi povestea. povestea te traieste pe tine iar si iar si iar.

revenind la mine, viata mea s-a derulat pe zona "respingere - tradare - abuz" si in fiecare situatie in care am fost respinsa sau tradata sau abuzata (vorbim aici de evenimente mici care pot doar avea o esenta, un iz din toate astea, nu neaparat de evenimente majore) ... am facut acelasi lucru. de fiecare data. nu m-am lasat sa simt si sa traiesc cu adevarat durerea si furia. erau prea mari, le re-creau pe alea initiale, care daca s-ar fi activat as fi fost in pericol de moarte cu adevarat. si desi la un anumit nivel durerea si furia se intimplau in fiinta mea, modul de operare le anula, le dadea dismiss din start. deci ma simteam respinsa - tradata - abuzata pentru ca "nu eram suficient de buna" si pentru "ca meritam sa mi se intimple toate astea. eu eram vinovata". iar modul de operare se activa automat "atentie pericol!" - intra pe procedura "Control". iar procedura asta insemna in primul rind inchidere "nu mai las nimic si pe nimeni inauntru", comunicarea si relationarea se intimplau de dupa ziduri groase de protectie. procedura a fost updata de-a lungul timpului, noi versiuni au fost implementate, din ce in ce mai sofisticate si mai abile "nu am nevoie de nimeni si nimic. de fapt, nici nu conteaza ce e in exterior, ce imi vine de afara, ce imi spun / fac altii. singura ma descurc mult mai bine, asa pot deveni si mai buna si mai puternica. tot ceea ce mi se intimpla doar ca sa fiu si mai buna si mai puternica ..."

intr-un anume fel eu de fapt nu am acceptat realitatea asa cum era ea, daca realitatea aia imi era neconvenabila (pentru ca ma ducea in zonele mele vulnerabile) era inacceptabila si atunci intr-o incercare disperata de protectie o negam si incercam sa o manipulez. ca un adevarat maestru am ajuns la niste performante incredibile in ceea ce ma priveste, puteam modifica realitati subtile sau dense ... prinsa in povestea mea am crescut si hranit o instanta interioara de o putere incredibila.

... ceva din viata mea din ultimul timp a zguduit temeinic toata aceasta creatie, intimplari si evenimente de o putere din ce in ce mai mare navaleau peste mine ... pina la un moment dat, printr-un exercitiu miraculos, am iesit din poveste si am putut sa o observ asa cum era ea cu adevarat. am iesit sau am fost aruncata - nu mi-e inca clar. cert este ca o noua instanta s-a nascut, o sa o numesc "observatorul" - retrasa fiind din poveste am putut observa firele care se teseau, sursa ce o nascuse si o facea sa se nasca din nou si din nou, dar si modul de operare care intra in aplicare la nesfirsit ... si initial am simtit ca mor pe bune, totul dar absolut totul se zguduia din temelii, simteam ca ma sufoc, ca ma prabusesc ... ca mor! ... apoi m-au busit plinsul si risul in acelasi timp.

inca alunec in poveste, adesea, nu e ca si cum dispare cu totul. ramine acolo ca o amprenta de nedesfacut. ceea ce se intimpla este ca instanta asta sanatoasa care s-a nascut - observatorul - se activeaza instantaneu si simt "e doar o poveste. e doar o poveste". ma las sa alunec in ea si pot iesi din ea pentru ca e povestea mea, nu eu sunt a ei ...