Eu Sunt Femeia.

O tot vazuse in ultima vreme, se insinua incet la lasarea serii, cind pleoapele dadeau sa se inchida intru somn, ca o umbra ce se prelingea usor pe cladirile orasului in care traia. De fiecare data o vedea doar cu coada ochiului, intotdeauna era cu spatele … parca fugea, ascunzindu-si fata. Mai degraba o simtea, o mirosea aprig ca pe o boare de vint la malul marii … o zarea ca pe o naluca … si niciodata nu se putea intilni cu ea. Intotdeauna un pas prea departe, o respiratie prea tirziu sau o viata prea devreme …

In clipele de singuratate se gindea adesea la ea, si-o imagina ca fiind frumoasa si inalta, cu parul lung si negru, cu niste ochi mari, migdalati si negri. Corpul era zvelt si ferm, pielea neteda si catifelata, bratele si palmele erau blinde si calde, atingerea era precum a vintului cald, dar racoros intr-o zi de vara, picioarele lungi pareau fine, cu coapse pline de femeie, calde si moi, pintecul era primitor, tare si frumos.

Ziua si noaptea se confundau, visul si veghea se impreunau curios precum lumina si intunericul … iar silueta aceea frumoasa de femeie devenea din ce in ce mai prezenta. Venea pina aproape de tot … si zbrrr  fugea ca o caprioara la lasat de seara printre copacii imensi ai unei paduri ce nu exista decit pe dinauntru.

Ana nu mai putea sa doarma, nu mai putea sa se plimbe, nu se mai putea apropia de alti oameni … toata fiinta ei fremata, fiecare celula murmura cuvinte intr-o limba neinteleasa, vocea ei cinta cintece uitate de dragoste, ochii straluceau precum stelele, iar pielea dogorea de parca luase foc. Ceva de dinauntru se trezea in preajma siluetei de femeie, un foc interior crestea ca un vulcan la fiecare apropiere, la fiecare privire o forta imensa se nastea pe dinauntru.

Pina intr-o zi, cind, Ana, plimbindu-se pe malul marii, incercind sa-si ostoiasca dorul de femeia aceea frumoasa ce ii scapa printre degete si priviri a dat nas in nas cu o fiinta ciudata. Era mai inalt decit ea, cu un trup superb, un zimbet larg, ochi negri si o piele intunecata. Era Barbat. Mai vazuse si altii pina acum, dar asta avea ceva ce o facea sa plonjeze adinc in ochii lui, era o forta acolo in trupul si in pielea lui inchisa la culoare care o atragea ca un magnet. Tot ce isi dorea era sa se contopeasca cu el intr-o atingere de brate, palme, buze, ochi, picioare, sex … Ceva din trupul si fiinta Anei o impingea spre trupul acelui barbat si ceva din acel barbat era impins incontrolabil catre ea, Ana. Au vorbit putin, cuvintele pareau atit de mici fata de schimbul ce se intimpla intre ochi, piele, inimi, palme, buze … Nu s-au putut desprinde toata noaptea unul de linga celalalt, nu mai erau doi, intr-un mod straniu devenisera pentru o clipa si o noapte UNU. In bratele lui, barbatului, infometata si fascinata, pierduta si regasita, Ana s-a uitat la ea insasi prin ochii barbatului, prin palmele lui viguroase, prin buzele lui pline de forta si a vazut femeia. Silueta aceea frumoasa ca o naluca pe care tot incerca sa o prinda si nu reusea niciodata era in ea, se contopise cu ea precum ea, Ana cu Barbatul. “Eu sunt Ea. Eu sunt Femeia.” Isi spunea Ana plingind de bucurie, in bratele puternice ale barbatului acela, aproape necunoscut, cu care facea dragoste nebuneste - cu forta pamintului, blindetea apei pe pielea ei uda si calda, puterea vintului ce se nastea din pintec pina sus la buze in tipete de pescarusi si caldura primitoare a focului din piept.

Eu sunt Femeia, soptea Ana.

Eu sunt Femeia.

Eu sunt.

(iunie 2012)